Title: INFECTIA
1INFECTIA
2I. Patogenia infectiilor
- În orice infectie au loc urmatoarele evenimente
- contaminarea (întâlnirea cu agentul infectios),
- patrunderea si multiplicarea în organismul gazda
prin eludarea rezistentei antiinfectioase, - producerea injuriilor morfologice si functionale,
datorate în parte actiunii directe a agentului
infectios si cel mai frecvent, reactiilor de
aparare ale organismului, - deznodamântul infectiei, care poate fi vindecarea
cu sau fara sechele, exitusul sau coexistenta pe
timp îndelungat a celor doi parteneri ai
infectiei agentul infectios si organismul.
3Patogenia infectiilor
- În majoritatea infectiilor, evenimentele descrise
mai sus se petrec consecutiv, într-o perioada
limitata de timp. - În infectiile produse de germenii conditionat si
accidental patogeni, contaminarea, patrunderea si
chiar si colonizarea (multiplicarea la locul de
intrare) se petrec cu mult timp înainte ca
infectia sa se declanseze. Durata intervalului
pâna la producerea acesteia depinde în mare
masura de statusul imunitar ale gazdei care poate
permite sau nu producerea unei infectii cu acesti
germeni. - Aceste etape sunt însotite de mecanismele de
aparare antiinfectioasa ale gazdei, ceea ce
deosebeste agentii infectiosi fiind maniera în
care sunt capabili sa eludeze aceste mecanisme.
4Patogenia infectiilor
Înalt patogeni
Conditionat patogeni
Nepatogeni
5 1. Contaminarea
- Prima întâlnire a organismului cu microbii se
produce în momentul nasterii, fatul ducând o
viata intrauterina sterila din punct de vedere
microbiologic. El este aparat de membranele
fetale iar placenta permite patrunderea unui
numar foarte redus de microorgansime din
circulatia mamei, cum sunt, de pilda, unele
virusuri (rubeolic, rujeolos, citomegalic, HIV
etc.), bacterii (Treponema pallidum) si unii
paraziti (Toxoplasma gondi). - În timpul nasterii nou-nascutul vine în contact
cu microorganismele prezente în canalul vaginal
si pe pielea mamei. El nu este expus acestei
contaminari total neprotejat ci mosteneste de la
mama, pe cale sanguina, un repertoriu bogat de
anticorpi la care se adauga cei din colostrul si
laptele matern. Acestia îi asigura o protectie
relativa fata de infectii pâna când va începe
sa-si dezvolte propriile mecansime de aparare
antiinfectioasa. - Din microorgansimele cu care organismul vine în
contact pe parcursul existentei sale, o parte vor
dispare de pe suprafata organismului, o parte vor
coloniza pielea si mucoasele si doar o mica parte
vor produce infectii propriu-zise. - Contaminarea poate fi endo si exogena.
6Infectiile exogene
- sunt cele care rezulta în urma contactului cu
agentul infectios din mediul înconjurator. - Agentii infectiosi pot contamina organismul în
cele mai variate împrejurari - pe cale alimentara,
- respiratorie,
- contact sexual,
- manevre medicale,
- promiscuitatea cu animalele,
- muscaturile de insecte etc.
- Modul de contaminare sugereaza aproape
întotdeauna si posibilitatile de prevenire
nespecifice ale infectiei. - În infectiile exogene produse de germenii înalt
patogeni, timpul care trece de la contaminare
pâna la aparitia simptomatologiei clinice este în
general bine definit (perioada de incubatie).
7Infectiile endogene
- rezulta în urma contaminarii cu germeni de pe
suprafata mucoaselor si a pielii. Aceste
microorgansime produc infectii daca traverseaza
barierele anatomice si patrund în tesuturi
(E.coli-ITU). - Pe de alta parte, agenti infectiosi din flora
normala a organismului, care nu produc infectii
la individul sanatos, le vor produce la indivizi
cu deficiente imune (supusi unui tratament
imunosupresor, cu deficiente imune genetice, cu
deficiente imune dobândite). - În ambele situatii contaminarea are loc cu mult
înainte de producerea infectiei propriu-zise.
82. Patrunderea
-
- în zone anatomice care sunt în relatie directa cu
exteriorul (tubul digestiv, caile respiratorii,
caile urinare, caile genitale, conjunctiva etc.)
- fara traversarea barierelor epiteliale. - microrgansime V. cholerae (holera), B. pertussis
(tusea convulsiva), C.diphteriae, E.coli
(infectiile urinare) etc., - în tesuturile profunde - cu trecerea
microorganismelor prin barierele anatomice
reprezentate de piele si mucoase. - unele microorganisme pot trece direct prin pielea
intacta cum sunt leptospirele si unii viermi, ca,
de exemplu, filariile, - iar altele pot traversa epiteliul mucoasei
respiratorii, digestive, a tractului genitourinar
si conjunctiva, - direct în sânge sau în tesuturile profunde
- prin leziuni traumatice,
- muscatura unor animale (virusul rabic,
Pasteurella multocida), - întepaturile unor insecte (Plasmodium falciarum)
- sau prin diverse acte medicale efectuate fara
respectarea normelor de asepsie (HIV, virusul
.hepatitei Betc.).
93. Multiplicarea
- Numarul de microorgansime care patrund în
organism (marimea inoculului) este în mod
obisnuit prea mic pentru a produce simptome.
Agentii infectiosi trebuie sa învinga mecanismele
de aparare antiinfectioasa ale gazdei si sa se
înmulteasca la un nivel corespunzator pentru ca
prezenta lor în organism sa se faca simtita. În
general, microorganismele se multiplica mai încet
in vivo decât in vitro, tocmai din cauza
reactiilor de aparare pe care le declanseaza. - Intervalul - de la patrunderea agentului
infectios pâna la aparitia simptomatologiei
clinice se numeste perioada de incubatie. - Un aspect foarte important, determinant în
evolutia infectiei, este sediul multiplicarii
microorgansimelor extra- sau intracelular. - Microorgansimele cu habitat extraclelular sunt
supuse actiunii complementului, lizozimului,
anticorpilor, fagocitozei etc., - pe când cele cu habitat intracelular sunt
protejate de acesti factori, înmultirea lor fiind
protejata. Eliminarea lor din organism se face
prin distrugerea celulelor în care se afla, ceea
ce atrage dupa sine producerea unor leziuni
tisulare.
104. Localizarea infectiei
- Un proces infectios poate fi localizat atunci
când germenii se multiplica într-o zona relativ
limitata a organismului (abces sau furuncul). - Infectia se poate propaga de la poarta de intrare
prin continguitate din aproape în aproape si prin
diseminare la distanta pe cale sanguina sau/si
limfatica. În cel din urma caz rezulta infectia
sistemica sau generalizata. Dintr-un proces
infectios localizat, germenii pot fi vehiculati
de sânge sau limfa la diferite organe initiind o
localizare secundara. - Un aspect particular al diseminarii microbilor în
organism este transportul mediat celular si
translocarea. Transportul mediat celular este
modalitatea pe care o folosesc microorganismele
care rezista digestiei intracelulare a
fagocitelor (de exemplu, chlamydiile, gonococii
etc.). Ele se vor înmulti în aceste celule si vor
fi vehiculate la distanta. Translocarea este
proprietatea unor germeni de a traversa un
epiteliu pentru a ajunge în circulatie (de
exemplu, bacilul tific este translocat de catre
celulele epiteliale ale mucoasei digestive si
ajunge în circulatie). - Prezenta bacteriilor în sânge se numeste
bacteriemie iar multiplicarea lor în sânge
septicemie. - Toxemia este prezenta în sânge a unei toxine
secretate sau eliberate de microb fie în afara
organismului (toxina botulinica prezenta în
conserve), fie în organism (endotoxina
bacteriilor gram-negative când se produce o liza
masiva a acestora în sânge).
11II. ETAPELE EVOLUTIVE ALE INFECTIEI
- perioada de incubatie intervalul de timp care
trece de la patrunderea microbului în organism
pâna la aparitia primelor simptome. - boli cu perioada de incubatie scurta de 1-7 zile
(toxinfectii alimentare, meningite, difterie,
gonoree etc.), - cu incubatie medie de 8-21 de zile ( febra
tifoida, tetanos etc.) - si cu incubatie lunga de zeci de zile (hepatita
B, 60-180 de zile) - si foarte lunga de ani de zile (tuberculoza,
SIDA, lepra etc.).Bolile infectioase ciclice (cu
evolutie regulata), ca de pilda rujeola, rubeola,
varicela, variola etc., au o perioada fixa de
incubatie. - debutul bolii reprezinta aparitia primelor
simptome si poate fi brusc sau insidios. - perioada de stare. În aceasta perioada se
manifesta semnele clinice si paraclinice
caracteristice bolii. - perioada de convalescenta în care se refac
leziuni si se restabilesc functiile perturbate.
Aceasta perioada este importanta deoarece acum
pot apare recaderi, complicatii sau cronicizarea
infectiei. În cazul unei evolutii favorabile se
produce vindecarea cu sau fara sechele. În cazuri
nefavorabile, boala evolueaza spre exitus sau
spre cronicizare.
12III. EFECTELE NOCIVE ALE INFECTIEI
- 1. Alterari organice si functionale datorate
agentilor infectiosi - Alterari mecanice. Obstructiile mecanice se
datoreaza reactiei inflamatorii a gazdei ca
raspuns la prezenta microorganismului. Orice
organ tubular poate fi obstruat în anumite
infectii, uneori cu urmari nefaste. - Este cunoscuta obstructia cailor respiratorii
care se poate produce în difterie. - Patrunderea germenilor dintr-o infectie a urechii
medii la meninge poate duce la dilatarea
ventriculilor cerebrali prin obstruarea
circulatiei LCR. - sunt mai frecvente în infectiile parazitare. Daca
agentii infectiosi au dimensiuni mari si sunt în
numar suficient, ei pot obstructiona unele cai
anatomice vitale. ( Ascaris lumbricoides, poate
obstrua un canalicul biliar, iar daca se gaseste
în numar mare produce un ghem care obstrueaza
tubul digestiv)
131. Alterari organice si functionale datorate
agentilor infectiosi
- Distrugere celulara
- Bacteriile distrug celulele prin toxinele pe care
le secreta si care sunt otravuri foarte
puternice. Acestea actioneaza fie în apropierea
portii de intrare (Shigella asupra celulelor
epiteliului intestinal), fie la distanta de locul
unde sunt produse (Corynebacterium diphteriae).
La actiunea toxinelor se mai adauga cea a
enzimelor hemolitice si leucolitice. - Virusurile cu efect citopatogen produc liza
celulelor în care se înmultesc. - Alterari farmacodinamice ale metabolismului.
- Toxina tetanica modifica metabolismul celulelor
motoare ducând la paralizii spastice, iar cea
botulinica interfereaza eliberarea de
acetilcolina la nivelul sinapselor colinergice
rezultatul fiind paralizia flasca. În ambele
cazuri moartea se produce prin paralizia
muschilor respiratori. - Toxina holerica creste nivelul de AMP-ciclic în
celulele epiteliului intestinal, ceea ce are ca
rezultat eliminarea unor cantitati mari de apa în
intestin cu producerea consecutiva a diareei.
Moartea survine prin deshidratare.
142. Alterari datorate reactiilor de aparare
antiinfectioasa
- Puroiul un amestec de leucocite vii si distruse,
bacterii si un exudat. El rezulta în urma
migrarii rapide a leucocitelor PMN în focarul
infectios, stimulate de substante chemotactice
produse chiar de bacterii dar si de tesuturi sau
PMN. Dupa distrugerea lor, leucocitele elibereaza
în jur hidrolaze puternice din granulatiile
lizozomale. Aceste enzime lezeaza tesuturile
învecinate, extinzând zona afectata. - Abcesul. Când puroiul se constituie într-o
colectie, vorbim de un abces. De exemplu,
furunculul se produce prin obstructia unei glande
sebacee, ceea ce ofera stafilococului auriu,
prezent în mod normal pe piele, oportunitatea de
a se înmulti eficient si de a produce infectia. - Localizarea unui abces este esentiala pentru
prognostic. Astfel, furunculele cutanate sunt
dureroase, dar prognosticul nu este grav în
general, pe când localizarea unui abces la nivel
cerebral este fatala. Pacientii cu deficiente
genetice ale functiilor leucocitare sufera de
infectii purulente recurente, chiar si în
conditiile unui tratament corect cu antibiotice.
152. Alterari datorate reactiilor de aparare
antiinfectioasa
- Reactia de faza acuta. Prezenta bacteriilor în
tesuturi elicita o reactie generalizata cunoscuta
sub denumirea de raspuns de faza acuta si care
este un mecanism al rezistentei antiinfectiose
naturale. Daca intensitatea acestei reactii
depaseste nivelul fiziologic, ea determina
tulburari foarte grave. - Bacteriile induc secretia IL-1 care actioneaza
asupra centrului termoreglarii, rezultatul fiind
febra. IL-1 stimuleaza, de asemenea, sinteza unor
substante numite prostaglandine care si ele
actioneaza asupra centrului termoreglarii si sunt
responsabile de starea generala de disconfort pe
care o resimtim în timpul unei infectii. - Endotoxinele bacteriilor gram-negative pot induce
si ele raspunsul de faza acuta. În doze mici,
endotoxinele produc febra si mobilizeaza unele
mecansime de aparare antiinfectioasa. În
cantitati mari, ele induc socul endotoxic si
coagularea intravasculara diseminata.
162. Alterari datorate reactiilor de aparare
antiinfectioasa
- Raspunsul umoral (formarea de anticorpi
specifici). În circulatie si în tesuturi
anticorpii se combina cu agentii infectiosi sau
cu unele produse ale acestora (toxine, enzime
etc.). Aceste complexe antigen-anticorp vor
induce, în mod normal, un raspuns inflamator prin
intermediul sistemului complement în scopul
eliminarii agentilor înfectiosi sau a
neutralizarii produsilor lor toxici. - Raspunsul umoral nu are întotdeauna un efect
protector. La persoane cu predispozitie alergica
este posibila sensibilizarea organismului fata de
anumite antigenele bacteriene ceea ce duce la
instalarea unor stari de hipersensibilitate
mediate umoral (de tip I, II sau III). Astfel, de
pilda, sunt foarte bine cunoscute mecanismele
umorale prin care se produc complicatiile
alergice poststreptococice cum sunt cardita
reumatismala (hipersensibilitate de tip II) si
glomerulonefrita acuta (hipersensiblitate de tip
III). - Raspunsul celular mediat de limfocitele T
citotoxice, K, NK si macrofage poate depasi în
intensitate limitele fiziologice fiind asociat cu
inflamatia cronica. Acest aspect se întâlneste
mai frecvent în infectiile cu germeni cu habitat
predominent intracelular (tuberculoza, lepra) si
virusuri.
17IV. MANIFESTARILE CLINICE ALE INFECTIEI
- Manifestarile clinice ale infectiei sunt
multiple, fiind influentate de o serie de
variabile - factorii genetici ai gazdei si ai agentilor
infectiosi, - doza infectanta,
- calea de patrundere,
- actorii de patogenitate ai microbilor,
- rezistenta antiinfectioasa a gazdei,
- considerente anatomice,
- factorii de mediu si de alti factori pâna în
prezent necunoscuti. - Unele infectii au, în general, acelasi tablou
clinic la majoritatea indivizilor (holera, ciuma,
dizenterie, rabie etc.). Alteori, evolutia este
diferita în functie de rezistenta individului si
patogenitatea agentului infectios. - Astfel, la unii indivizi infectia poate fi urmata
de starea de boala, deci evolueaza cu manifestari
clinice, iar la cei la care organismul este
capabil sa-si mobilizeze rapid si eficient
mijloacele de aparare, mentinând multiplicarea
agentilor infectiosi la un prag scazut, de o
infectie inaparenta, care va determina doar
modificari imunologice, decelabile prin teste de
laborator. Între aceste doua extreme exista
diferite nuante care pot fi reprezentate sub
forma unui iceberg. (infectia cu virus
poliomielitic).
18Conceptul de iceberg
Boala acuta
Infectie subclinica
Infectie asimptomatica
19IV. MANIFESTARILE CLINICE ALE INFECTIEI
- Dupa aspectul evolutiv, infectiile sunt
- Infectiile acuteevolueaza într-un timp limitat,
rezultatul fiind în general vindecarea. Exemple
de infectii acute sunt bolile infecto-contagioase
ale copilariei (rujeola, varicela, rubeola,
orellion etc.). - În infectiile cronice agentul patogen
actioneaza timp îndelungat în organism. Ele
rezulta fie din cronicizarea unei infectii acute
(hepatita B), fie în urma infectiei cu germeni
care dau boli cu evolutie cronica (tuberculoza,
sifilis, lepra etc.). - Infectiile latente agentul infectios se gaseste
în organism pentru o perioada îndelungata, se
înmulteste intermitent si produce recidive
(infectia herpetica). - Infectiile lente afecteaza încet si progresiv
sistemul nervos central. Unele sunt de natura
virala, ca, de exemplu, panencefalita subacuta
sclerozanta produsa de virusul rujeolic.
20V. NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE A INFECTIILOR
- Epidemiologia bolilor infectioase se ocupa cu
studiul aparitiei, etiologiei, raspândirii si
profilaxiei acestora. În functie de spatiu si
timp, infectiile apar - sporadic cazuri izolate necorelate în timp si
spatiu - epidemic cazuri numeroase ce apar într-un timp
scurt si într-o zona geografica limitata (holera,
febra tifoida, ciuma) - pandemic cazuri foarte numeroase într-o perioada
de timp fara limite geografice (pandemiile de
gripa, SIDA) - endemic cazuri relativ frecvente, limitate în
spatiu si nelimitate în timp.
21V. NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE A INFECTIILOR
- Notiunile cele mai importante legate de
epidemiologia infectiilor sunt - morbiditatea numarul de îmbolnaviri noi la un
numar dat de locuitori (10.000, 100.000) - incidenta numarul de îmbolnaviri noi într-o
perioada data de timp - prevalenta numar de infectii la un moment dat
într-o colectivitate - mortalitate numarul deceselor printr-o anumita
infectie raportata la un anumit numar de
locuitori - letalitate numarul de decese raportat la numarul
de persoane infectate - index de manifestare numarul de boli clinic
aparente raportat la numarul total de persoane
infectate.
221. Rezervorul de germeni
- Rezervorul uman
- Principalul rezervor viu de germeni .
- Importanti sunt, purtatorii sanatosi care
reprezinta surse oculte de infectie pentru
persoanele din jurul lor. Atunci când germenii se
multiplica la poarta de intrare fara sa produca
manifestari clinice su nici imunologice. Nu
trebuie confundata starea de purtator sanatos cu
cea de purtator aparent sanatos la care semnele
clinice sunt minime sau absente, dar sunt
prezente semnele biologie si imunologice
(purtatori de virus hepatitic B). - joaca un rol important în raspândirea multor
infectii streptococice, febra tifoida, difteria,
gonoreea, sifilisul, poliomielita, hepatita, SIDA
etc. - Rezervorul animal
- Atât animalele salbatice cât si cele domestice
pot constitui sursa multor infectii. - Bolile comune omului si animalelor se numesc
antropozoonoze. - Transmiterea poate avea loc prin contactul direct
cu animalul infectat, prin contactul cu unele
produse animale (piei, blanuri - carbune
pumonar), consumul de carne infectata (carbune
intestinal), muscatura animalelor (rabie),
întepatura unor insecte (malaria) etc. - Rezervoarele neanimate
- Cele doua mari rezervoare neaminate sunt apa si
solul. Astfel, solul este sursa infectiilor
produse de unii fungii patogeni, precum si de
sporii bacteriilor strict anaerobe (spori de
bacil tetanic si botulinic). Apa se contamineaza
de la materiile fecale ale omului si animalelor.
232. Transmiterea agentilor infectiosi
- Agentii infectiosi se transmit în general prin 4
modalitati - Transmiterea directa a agentului infectios este
posibila de la omul bolnav la cel sanatos prin - contact direct prin atingere (rujeola, varicella,
variola etc.), sarut (mononuleoza infectioasa,
hepatita B), contact sexual (sifilis, gonoree,
SIDA etc.), - contact indirect prin obiecte care au venit în
contact cu bolnavul, ca, de pilda, batiste,
lenjerie, vesela, termometre, siringi infectate
etc., - prin picaturile lui Pflügge pe care bolnavul le
raspândeste în timpul stranutului si a tusei
(virusurile gripale, paragripale etc.).
242. Transmiterea agentilor infectiosi
- Transmiterea prin vehiculi obisnuiti se refera la
transmiterea agentilor infectiosi pe cale hidrica
(salmonelle, shigelle), alimentara (botulism,
toxiinfectii alimentare), prin sânge(hepatita B,
citomegalia, SIDA) etc. - Transmiterea prin vectori.
- Cei mai importanti vectori sunt artropodele.
Unele dintre ele, ca de pilda mustele, sunt
vectori mecanici care transporta agentii
infectiosi dintr-un loc în altul. - Vectorii biologici sunt cei care participa activ
la transmiterea agentului infectios. Astfel,
unele artropode ingera agentul infectios în timp
ce sug sângele persoanei infectate (de pilda,
tântarul anofel, care transmite malaria),
gazduind o parte a ciclului evolutiv al acestuia
si transmitându-l prin întepatura altei persoane
253. Profilaxia bolilor infectioase
- Masurile profilactice au ca principal scop
întreruperea transmiterii agentiilor etiologici
ai unei infectii. Aceste masuri sunt - Nespecifice- presupun izolarea sursei de
infectie, deci a bolnavului si instituirea la
nevoie a carantinelor (izolarea bolnavilor si a
persoanelor care vin în contact direct cu acestia
pe o perioada egala cu incubatia bolii
respective) si se aplica la anumite infectii, cum
sunt holera, ciuma, febrele hemoragice (V. Ebola)
etc. La aceste masuri se adauga cele de
dezinfectie si sterilizare, - specifice, care constau în imunizare activa
(vaccinare), imunizare pasiva prin seroterapie si
chimioprofilaxie
26VI. INFECTIA NOSOCOMIALA
- Infectia nosocomiala (hospitalism, infectie
interioara, infectie intraspitaliceasca) este o
infectie pe care o persoana o contracteaza cursul
spitalizarii. Agentii etiologici ai acestor
infectii fac parte, în general, din flora
conditionat patogena, fiind denumiti si germeni
oportunisti. Cel mai des sunt implicate bacterii
care, în spital, devin multirezistente la
antibiotice si îsi cresc virulenta. Speciile mai
frecvent întâlnite sunt E.coli, Klebsiella,
Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa, S.aureus,
stafilococi coagulazo negativi etc. Acestea pot
produce infectii urinare, infectii ale plagilor
postoperatorii, infectii ale tractului respirator
inferior, septicemii etc. - Sursa de germeni poate fi endogena, din propria
flora, sau exogena, când provine de la personalul
medical sau mediul înconjurator. Este cunoscut
portajul ridicat de S.aureus la personalul din
spital. - Infectiile nosocomiale se pot produce si ca
urmare a unor manevre medicale invazive, cum sunt
bronhoscopiile, cistoscopiile, cateterismele,
respiratia asistata etc. De asemenea, unele
solutii medicamentoase se pot infecta cu germeni
multirezistenti, ca, de pilda, colirele care se
contamineaza foarte usor cu bacil piocianic. - Tulpinile microbiene izolate în spitale sunt un
indicator valoros al respectarii regulilor de
igiena, iar rezistenta lor la antibiotice
reflecta în mod direct competenta personalului
medical în chimioterapia antiinfectioasa.
271. IMUNIZAREA ARTIFICIALA ACTIVA SI PASIVA
281.1. Imunizarea prin vaccinare
- Vaccinul reprezinta un preparat antigenic obtinut
dintr-un agent patogen specific sau puternic
înrudit cu acesta, capabil sa induca la un
subiect receptiv un raspuns imun artificial,
protector fata de agresiunea microbiana. - Primul vaccin, vaccinul viral antivariolic, a
fost aplicat în 1798 de catre Edward Jenner - Bazele stiintifice ale profilaxiei în bolile
infectioase au fost puse de Louis Pasteur care a
preparat vaccinul antiholera a gainilor,
anticarbunos si în 1885 vaccinul antirabic.
291.1. Imunizarea prin vaccinare
- În raport cu starea agentilor patogeni (modul de
preparare) si natura componentelor antigenice,
vaccinurile se pot clasifica în - vaccinuri corpusculare preparate din agenti
patogeni vii atenuati (microbieni, virali), - vaccinuri corpusculare preparate din agenti
patogeni omorâti sau inactivati (microbieni,
virali), - vaccinuri preparate din
- a) componente microbiene purificate (produse ale
metabolismului microbian), - b) fractiuni sau subunitati structurale ale
microorganismelor (polizaharide capsulare,
componente ale peretelui bacterian, subunitati
antigenice virale), - vaccinuri sintetice
- vaccinuri clonate sau biosintetice obtinute cu
ADN-recombinant.
301. Vaccinuri corpusculare preparate din agenti
patogeni vii atenuati
- Majoritatea vaccinurilor vii atenuate sunt
vaccinuri virale. Vaccinurile vii sunt vaccinuri
complete ce contin tulpini microbiene sau virale
selectate pentru nivelul redus si stabil al
virulentei. Scopul atenuarii este de reducere a
virulentei pâna la un nivel foarte scazut, pentru
a nu afecta organismele vaccinate, dar care
asigura mentinerea infectiozitatii
(imunogenitatii) necesare unei o stimulari
antigenice suficiente pentru producerea unui
raspuns imun adecvat. - Atenuarea virusurilor se efectueaza în mod curent
prin trecerea lor pe organisme-gazda nenaturale
sau cultivarea îndelungata în culturi de celule
animale. Atenuarea bacteriilor se face prin
caldura, mutagenaza chimica (bacil tific), pasaje
timp îndelungat pe medii de cultura (bacil
tuberculos) etc - La persoanele sanatoase, administrarea acestor
vaccinuri produce o infectie inaparenta urmata,
în general, dupa o singura inoculare, de
instalarea unei imunitati mediate umoral (prin
anticorpi) si/sau mediate celular (prin limfocite
T reactive specifice).
312. Vaccinuri corpusculare preparate din agenti
patogeni omorâti sau inactivati
- Aceste vaccinuri sunt reprezentate de suspensii
sau produse obtinute din particule bacteriene sau
virale totale la care, prin diverse procedee
fizice sau chimice, s-a realizat eliminarea
(neutralizarea) selectiva a infectiozitatii cu
mentinerea nemodificata a proprietatilor
imunogene. - Inactivarea se efectueaza prin factori fizici
(caldura, radiatii UV) si chimici. - Administrarea acestor vaccinuri induce doar un
raspuns imun mediat umoral prin anticorpi.
323. Vaccinuri preparate din componente microbiene
- Vaccinurile preparate din componente bacteriene
pot fi - Produse microbiene purificate (anatoxinele).
Anatoxinele sunt toxine bacteriene detoxifiate
prin învechirea la caldura cu formol
4(Di-Te-Per). - Fractiuni sau subunitati structurale ale
microorganismelor (polizaharide capsulare,
componente ale peretelui bacterian, subunitati
antigenice virale). Acestea sunt preparate
vaccinale constituite din acei componenti
structurali (subunitati) care sunt responsabili
de raspunsul imun. Avantajele constau în
eliminarea reactiilor postvaccinale iar
dezavantajele în obtinerea unei imunitati
celulare slabe, necesitatea asocierii de
adjuvanti si costul ridicat.
334. Vaccinuri sintetice
- Se obtin prin sinteza in vitro a fractiunilor
polipeptidice care reprezinta antigenele sau
epitopii specifici vaccinanti ai unor
microorganisme prin reproducerea atât a secventei
cât si configuratiei spatiale a epitopului
natural. - Pentru a deveni antigene complete, fractiunile
sintetice trebuie cuplate cu un carrier. Aceste
vaccinuri sunt înca obiect de studiu experimental.
345. Vaccinuri obtinute cu ADN-recombinant
(vaccinuri clonate sau biosintetice)
- Sunt preparate în scopul obtinerii de fractiuni
antigenice imunogene purificate a caror
administrare sa excluda reactiile adverse si
complicatiile postvaccinale. - Prin tehnica ADN-recombinant, genele care
codifica proteinele (antigenele) componente ale
vaccinului sunt selectionate, izolate Si
introduse în genomul unei celule vector bacterie
(E. Coli), levura (Saccharomices cerevisiae) sau
celule de mamifere capabile apoi sa le
sintetizeze în cantitati industriale. - În anul 1982 s-a propus o modificare ingenioasa a
acestei tehnici, Si anume se cloneaza un vector
(virus, bacterie) cu gena producatoare de antigen
si se introduce în organism. Microorganismul
purtator al genelor se multiplica în organism Si
va produce cantitati suficiente de antigen
necesare imunizarii fara a produce o infectie
clinic manifesta. Dintre bacteriile folosite ca
vectori mentionam tulpini de Salmonella typhi
avirulente utilizate în vaccinarea fata de unele
infectii enterice Si BCG. - Vaccinul viitorului va consta probabil dintr-un
singur vector viral sau bacterian care va avea
inserat în genomul sau toate genele ce codifica
antigenele necesare unei imunizari eficiente Si
care se administreaza o singura data.
35Clasificare
- În raport cu numarul antigenelor înrudite sau
diferite în acelasi preparat, vaccinurile pot fi - vaccinuri monovalente care provin de la o
singura specie bacteriana sau virala (toate
vaccinurile) - vaccinuri asociate care reprezinta o asociere a
vaccinurilor contra mai multor boli, asociere
care trebuie sa asigure eficacitatea fiecaruia
dintre vaccinuri, iar reactiile adverse sa nu fie
mai frecvente Si mai grave decât cele cunoscute
pentru fiecare vaccin în parte. Astfel de
vaccinuri sunt, de pilda, vaccinul
antidiftero-tetanic (vaccin bilvalent),
diftero-tetano-pertussis (vaccin trivalent),
antimeningococic (tetravalent) etc.Acestea pot
fi - combinate, realizate cu vaccinuri asociate
anterior (prin procesul tehnologic) sau în
momentul folosirii, în aceeasi seringa, fiind
inoculate în acelasi loc - simultane, administrare pe cai variate si în zone
diferite
36Indicatiile de vaccinare
- Sunt generale, selective si elective.
- vaccinarile generale vizeaza toata populatia
infantila sau adulta în raport cu un program de
vaccinare stabilit în functie de gravitatea Si
prevalenta într-o tara a anumitor infectii. În
România sunt obligatorii - vaccinarile anti-tetanica, anti-difterica,
anti-pertussis (Di-Te-Per), - anti-tuberculoasa (BCG),
- anti-poliomielitica,
- anti-rujeolica, anti-rubeolica, anti-urliana
(ROR, anti-rujeolic simplu sub 12 l), - anti-hepatita B.
- vaccinarile selective vizeaza grupe de populatie
cu risc crescut de a contacta o anumta infectie.
De exemplu, vaccinarile anti-gripala,
anti-pneumococica, anti-meningococica se practica
în colectivitati. - vaccinarile efective vizeaza pacienti sau
categorii de pacienti la care anumite infectii
sunt mai frecvente si mai grave decât în
populatia generala (vaccinul anti-pseudomonas la
pacientii arsi, vaccinul anti-gripal la pacienti
cu afectiuni respiratorii cronice, la cei cu
diabet zaharat).
37Calea de administrare a vaccinurilor
- Este în general parenterala, dar aceasta cale nu
stimuleaza producerea de anticorpi IgA secretori.
- De aceea, când bariera imuna a mucoaselor este
esentiala pentru o protectie buna, vaccinurile
atenuate trebuie administrate pe cale orala
pentru a stimula producerea de IgA secretor.
38Complicatiile, contraindicatiile vaccinarilor
- Complicatiile vaccinarilor
- 1. boala infectioasa indusa prin vaccinuri vii
la persoane cu deficiente ale apararii imune.
Boala infectioasa prin tulpini bacteriene sau
virusuri atenuate este foarte rara la persoane
sanatoase datorita controalelor riguroase pe care
le impune astazi avizarea unui vaccin. - 2. accidente alergice sunt reactiile
anafilactice, reactii de tip Arthus, reactii
citolitic-citotoxice si reactii mediate celular.
Acestea se pot datora impuritatilor antigenice
provenite din substratul pe care se cultiva
tulpina vaccinanta sau chiar antigenelor
vaccinante. - Contraindicatiile vaccinarilor
- temporare mentionam sarcina, bolile febrile
acute. - permanente se refera la pacientii cu
imunodeficiente, la care chiar si tulpinile
atenuate pot produce infectia si la pacientii
hipersensibilizati la antigenele vaccinante.
391.2. Imunoprofilaxia prin seruri terapeutice
- Serurile sunt produse biologice cu un continut
bogat în anticorpi specifici fata de unul sau mai
multi agenti patogeni si se folosesc pentru
blocarea procesului infectios la subiectii
infectati cu agentul patogen respectiv. - Serurile confera imunitate pasiva (fara
participarea sistemului celular imunocompetent). - Imunitatea prin transfer de anticorpi este
rapida (deoarece serul contine anticorpi gata
formati), dar de scurta durata (în medie 10-15
zile pentru serurile heterologe si 20-30 zile
pentru serurile omologe), timp necesar proteinei
straine sa se elimine din organism.
40Dupa provenienta
- I. Serurile omologe se obtin de la om, fie de la
convalescenti de boli infectioase si se numesc
seruri de convalescent, fie de la persoane
imunizate activ, în mod special si se numesc
seruri hiperimune.Nu se mai folosesc astazi sub
aceasta forma, ci sub forma de imunoglobuline
(gamaglobuline) specifice, extrase din aceste
seruri. - Imunoglobulinele extrase din amestecuri diferite
de plasma (de la mai multi donatori adulti
normali) se numesc imunoglobuline normale, sau
gamaglobuline umane standard, care contin aproape
numai fractiunea IgG fata de microorganismele
care infecteaza majoritatea populatiei. - Gamaglobulinele obtinute din seruri de
convalescent sau din serul unor voluntari umani
hiperimunizati cu un anumit antigen (prin
vaccinare sau administrare de anatoxina) se
numesc imunoglobuline umane specifice anti-,
urmate de numele antigenului corespunzator (de
exemplu imunoglobulina umana specifica
antitetanos). Se mai numesc si gamaglobuline
umane hiperimune. - Administrarea gamaglobulinelor specifice au
avantajul ca necesita un numar redus de injectii,
realizeaza un aport mai mare de anticorpi care se
mentin în organism un timp mai îndelungat (10-14
saptamâni) Si se pot administra în mod repetat
fara riscul sensibilizarii.
41Dupa provenienta
- II. Serurile heterologe se obtin pe animale (cal,
iepure, oaie) hiperimunizate în mod activ cu
diferite vaccinuri si antitoxine. - Avantajul acestor seruri este ca titrul poate fi
precis dozat. - Dezavantajul este ca pot produce sensibilizarea
manifestata prin reactii foarte grave
(anafilactice sau de tip boala serului). Pentru a
evita la bolnavi aceste manifestari de
sensibilizare, trebuie testata, înainte de
tratament, reactivitatea fiecarui organism fata
de proteina straina. În acest scop se fac
injectii (intradermice si apoi subcutanate) cu
concentratii crescânde de ser (1/10.000-1/10)
pâna se ajunge la ser brut. În absenta reactiei
locale (eritem) se poate administra serul
terapeutic. În caz contrar se face
desensibilizarea. - Acest dezavantaj a fost redus prin purificarea Si
concentrarea acestori seruri, pentru îndepartarea
albuminelor responsabile în cea mai mare parte de
producerea reactiilor de sensibilizare. - În prezent, toate serurile heterologe se livreaza
purificate, concentrate, ceea ce înseamna ca
într-un volum mic si pentru o cantitate scazuta
de proteine se obtine un continut crescut de
anticorpi.
42Clasificare
- Dupa compozitie, serurile se clasifica în
- seruri antibacteriene (ser antimeningococic),
- seruri antitoxice (ser antidifteric,
antitetanic, antigangrenos, antibotulinic,
antipiocianic), - seruri mixte antibacterian antitoxic (ser
anticarbunos), - Dupa scop, serurile se clasifica în seruri
administrate profilactic (seroprofilaxie) si
seruri administrate curativ (la copiii contacti
cu un bolnav de difterie se administreaza
preventiv ser imun antidifteric. Pentru a obtine
însa o imunizare mai puternica si durabila,
seroprofilaxia se continua cu vaccinarea, în
cazul de fata cu anatoxina difterica).
43Imunizarea pasiva are caracter de urgenta
- în urmatoarele cazuri
- protectia pacientilor cu a-gamaglobulinemie fata
de infectiile cu bacterii piogene, sau cu unele
virusuri în conditii de risc crescut pentru
infectiile respiratorii, - protectia persoanelor nevaccinate în conditii de
risc crescut pentru tetanos sau pacienti cu plagi
traumatice, arsuri, avort septic,gangrena gazoasa
- pacienti cu plagi traumatice, - la contacti de hepatita virala B dupa expunerea
acuta prin contactul mucoaselor cu sânge HBS , - terapia unor toxiinfectii si intoxicatii
difterie, tetanos, botulism, muscatura de serpi
veninosi.